S-a aflat viteza cu care a înotat David Popovici spre aurul de la Jocurile Olimpice

S-a aflat viteza cu care a înotat David Popovici spre aurul de la Jocurile Olimpice
  • Publicat:

David Popovici a câștigat finala probei de 200 de metri liber, care s-a disputat luni, 29 iulie 2024, iar acum s-a aflat viteza cu care a înotat spre aurul de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Înotătorul în vârstă de doar 19 ani, care deja a scris istorie pentru România, a făcut o cursă impresionantă, care a avut un final dramatic și spectaculos, ținându-i pe români cu sufletul la gură.

S-a aflat viteza cu care a înotat David Popovici spre aurul de la Jocurile Olimpice

David Popovici este în centrul atenției după ce a reușit să se impună în finala probei de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivul în vârstă de doar 19 ani a înotat incredibil pe ultima lungime de bazin și a reușit să recupereze distanța față de cei care au condus cursa până în acel moment, Hobson și Richards.

Finalul cursei a fost unul cu adevărat dramatic și incendiar. Primii trei clasați au mers cap la cap și au fost despărțiți de doar 7 sutimi de secundă. Astfel, David Popovici a încheiat cursa pe primul loc, cu un timp de 1:44.72. Britanicul Mattheu Richards s-a clasat pe poziția a doua, cu un timp de 1:44.74, în timp ce Luke Hobson a obținut un timp de 1:44.79.

Acum s-a aflat și viteza cu care David Popovici a înotat spre aurul olimpic: 6.92 kilometri pe oră, adică 1.92 metri pe secundă. Astfel, campionul olimpic a înotat mai repede decât viteza medie de mers a unui om normal, care este de aproximativ 5 kilometri pe oră.

Românul a reușit să își îmbunătățească viteza medie pe finalul cursei. Înainte de prima întoarcere, viteza medie a fost de 6.12 kilometri pe oră, aproximativ 1.69 metri pe secundă.

David Popovici, în finală la 100 de metri liber!

David Popovici a mai reușit o performanță importantă și în cursul zilei de marți, 30 iulie 2024 și s-a calificat în finală la proba de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Astfel, „tricolorul” are șansa de a cuceri o nouă medalie olimpică! Sportivul în vârstă de 19 ani a făcut o nouă cursă bună și a obținut un timp de 47:66, fiind al doilea în semifinala lui, după chinezul Zhanle Pan, care a terminat cursa cu 47.58.

De menționat este că David Popovici a obținut al cincilea timp din semifinale și va avea parte de o misiune dificilă pentru a aduce o nouă medalie de aur României.

Finala probei de 100 m este programată miercuri, 31 iulie, de la ora 23:39.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×